O investigație efectuată de WTA și ITF preciează că jucătorii de tenis au primit aproape 8.000 de amenințări prin intermediul rețelelor sociale în 2024. Iar 40% dintre ele au venit de la pariorii nemulțumiți de rezultatele meciurilor
Britanica Katie Boulter, numărul 39 WTA, este ultima dintr-un șir de jucătoare, care s-a plans de acest lucru. Ea a dezvăluit, într-un interviu pentru BBC, câteva dintre insultele și amenințările pe care le-a primit după meciurile ei din circuitul WTA.
Boulter, care e iubita australianului Alex De Minaur, chiar a arătat câteva dintre mesajele primite prin intermediul rețelelor de socializare.
“Sper să faci cancer”, “Voi trimite lumânări și un sicriu pentru familia ta”, “Du-te la iad, am pierdut banii pe care mi i-a trimis mama”, sunt câteva dintre exemplele pe care ea le-a dat publicității.
“Acest lucru arată cât de vulnerabili suntem, pentru că nu știm cine este persoana care trimite mesajul. Ea poate fi în aceeași clădire cu noi sau poate ști unde locuim. Nu putem anticipa la ce să ne așteptăm”, a spus britanica, care s-a declarat speriată și oripilată de acest comportament îndreptat âmpotriva sportivilor.
“Eu nu aș spune asta nici măcar celui mai mare dușman al meu. Acestea sunt lucruri oribile, greu de suportat. Și care ne fac să ne simțim în pericol”, a mai afirmat sportiva care joacă sptămâna aceasta la turneul de la Nottingham, premergător celui de la Wimbledon.
Hărțuirea verbal a devenit un fenomen care i-a amploare în sport. WTA oferă un canal direct de comunicare pentru jucători pentru a raporta aceste situații de abuz și mesaje nepotrivite. În 2024, 28 de jucători au folosit acest serviciu pentru a se plânge de 56 de posibile amenințări.
În unele cazuri s-a ajuns însă și mai departe. La turneul de la Miami, din luna martie a acestui an, un spectator a trebuit să fie evacuat din arena, după ce a insultat-o pe Iga Swiatek.
Un alt spectator iritant a primit un ordin de restricție după ce a hărțuit-o pe Emma Răducanu în Dubai. Jucătoarea cu tata din România s-a poziționat și acum afectată de perspectiva de a mai trece prin așa ceva.
Cel mai grav incident rămâne însă cel din 1993. Monica Seleș, din fosta Iugoslavie, juca împotriva sportivei bulgare Magdalena Maleeva, în sferturile de finală ale turneului de la Hamburg.
În timpul unei pauze, un spectator german a înjunghiat-o în spate pe Monica Seleș cu un cuțit de bucătărie. El i-a provocat acesteia o rană adâncă de aproape patru centimetri. Motivul gestului a fost șocant. Seleș amenința supremația nemțoaicei Steffi Graf în tenisul feminin. Iar agresorul nu putea suporta ideea ca aceasta să cadă pe locul doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER