Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva, aflată pe locul 7 în clasamentul mondial, a făcut un gest uluitor, pe teren, la turneul de la Berlin.
Puștoaica Mirra Andreeva, care a împlinit 18 ani pe 29 aprilie, și-a pierdut din turație după un început de an excelent.
Învingătoare Dubai și Indian Wells și semifinalistă la Brisbane, de fiecare dată pe hard, Mirra Andreeva dă senzația că nu se descurcă la fel de bine pe celelalte suprafețe. Pe zgură, cea mai bună performanță este calificarea în sferturi la Madrid, Roma și Roland Garros, iar sezonul pe iarbă l-a început cum nu se putea mai slab.
A fost învinsă în primul tur la Berlin, de poloneza Magdalena Frech (cs 25), iar înfrângerea a fost punctată de un gest uluitor. În primul game al setului al doilea, adversara a avut o minge de break. În timpul punctului, Mirra a alovit mingea greșit, iar Magdalena nu a ratat ocazia să dea o lovitură câștigătoare.
Magdalena #Frech at her finest – here’s how she took down the No.6 seed in Berlin! 🎾🔥#BTO #Berlin pic.twitter.com/Fk30zGx3h8 — Berlin Tennis Open (@berlin_tennis) June 16, 2025
Magdalena #Frech at her finest – here’s how she took down the No.6 seed in Berlin! 🎾🔥#BTO #Berlin pic.twitter.com/Fk30zGx3h8
— Berlin Tennis Open (@berlin_tennis) June 16, 2025
Frustrată, rusoaica nu a stat mult pe gânduri, a scos cealaltă minge din buzunar și a lovit-o cu forță cu racheta, spre tribune. Din imagini nu se vede dacă a lovit pe cineva.
În condițiile în care Andreeva a câștigat primul set cu un categoric 6-2, multă lume nu a înțeles gestul uluitor făcut de rusoaică.
Din păcate pentru ea, Mirra nu a reușit să se calmeze. Condusă cu 1-4, ea a egalat la 5, dar din acel moment a pierdut 8 game-uri la rând și, implicit, meciul, care a durat două ore și 11 minute.
În runda următoare, Magdalena Frech o va întâlni pe americanca Amanda Anisimova (13 WTA). Aceatasta nu a avut niciun fel de emoții cu jucătoarea canadiană Bianca Andreescu (148 WTA), beneficiară a unui wildcard, de care a dispus cu 6-4, 6-3 în 66 de minute.
„Întotdeauna este dificil să joci împotriva unor jucătoare din Top 10, în special împotriva lui Mirra. Este o luptătoare grozavă, joacă un tenis foarte bun. Am știut de la început că va fi un meci foarte dificil. Am încercat să mă concentrez mai mult pe game-urile în care eram la serviciu, să fiu mai răbdătoare.
Am încercat să fiu mai agresivă din setul al doilea. Când eram la 5-5, 0-30, mi-am spus: «Haide, poți face mai bine! Poți face ceva, doar joacă fără stres». Și aceasta a fost cheia”, a spus Frech după ce a învins-o pe Andreeva, potrivit Tennis World USA.
A fost prima victorie a polonezei în cele trei meciuri directe. Precedentele confruntări au avut loc în acest an, în turul 3 la Australian Open și Madrid, iar Mirra s-a impus 6-2, 1-6, 6-2, respectiv, cu 7-5, 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER