Ultrașii lui Dinamo au făcut spectacol la meciul cu Hermannstadt, ultimul de pe propriul teren din sezonul regular al Superligii. Scenografia pe care au pregătit-o a avut trei acte bine conturate și a fost de-a dreptul impresionantă.
De altfel, „câinii roșii” își vor lua rămas bun, pentru moment, de la stadionul Arcul de Triumf. Toate cele cinci partide din play-off de pe propriul teren se vor disputa pe Arena Națională.
Dinamo Nostrum Lux, una dintre cele mai importante facțiuni dinamoviste, a împlinit 18 ani de la înființare și au ținut să marcheze acest moment cum se cuvine. La tribuna a II-a au fost afișate trei steaguri imense.
„În cinstea noastră, câinilor!”, a fost mesajul care a însoțit scenografia. Toate cele trei acte pot fi văzute în Galeria Foto din interiorul acestui articol.
Imaginea serii a venit, însă, din partea sibienilor. Cei șapte fani care au făcut deplasarea au luat loc în sectorul destinat lor și au fost păziți de șapte stewarzi.
În cursul zilei de luni, 3 martie, formația din Ștefan cel Mare a anunțat că abonamentele destinate celor cinci meciuri din play-off care vor avea loc pe Arena Națională au fost puse în vânzare. Prețurile variază între 140 și 1700 de lei, iar abonații din sezonul regular beneficiază de o reducere.
„E oficial! Abonamentele pentru play-off sunt acum disponibile. Asigură-te că nu le ratezi! Toate cele 5 meciuri pe care Dinamo le va disputa pe teren propriu se joacă pe Arena Națională, iar tu trebuie să fii acolo, să trăiești fiecare moment ca un adevărat suporter! Alege-ți locul și fii alături de noi când scriem o nouă pagină din istoria Dinamo. Reducerile se aplică în funcție de valoarea fiecărei zone a abonamentului, ceea ce înseamnă că fiecare categorie de loc beneficiază de o reducere corespunzătoare prețului inițial al zonei respective. De exemplu: Ați avut abonament la Tribuna 2 în sezonul regular, astfel că tot la Tribuna 2 va fi valabil codul de reducere. Suporterii care dețin un abonament în sezonul regulat și doresc să se reaboneze au primit un cod de reducere cu 48 de ore înainte de începutul perioadei de reabonare. Codul este valabil pentru un singur abonament. De exemplu, dacă un suporter deține mai multe abonamente, a primit câte un cod pentru fiecare abonament și poate urma procesul de reabonare separat pentru fiecare dintre ele. Reabonarea și abonarea încep simultan. Cei care se reabonează vor introduce codul primit pentru a aplica reducerea”, au transmis „câinii roșii”.
„E oficial! Abonamentele pentru play-off sunt acum disponibile. Asigură-te că nu le ratezi! Toate cele 5 meciuri pe care Dinamo le va disputa pe teren propriu se joacă pe Arena Națională, iar tu trebuie să fii acolo, să trăiești fiecare moment ca un adevărat suporter! Alege-ți locul și fii alături de noi când scriem o nouă pagină din istoria Dinamo.
Reducerile se aplică în funcție de valoarea fiecărei zone a abonamentului, ceea ce înseamnă că fiecare categorie de loc beneficiază de o reducere corespunzătoare prețului inițial al zonei respective. De exemplu: Ați avut abonament la Tribuna 2 în sezonul regular, astfel că tot la Tribuna 2 va fi valabil codul de reducere.
Suporterii care dețin un abonament în sezonul regulat și doresc să se reaboneze au primit un cod de reducere cu 48 de ore înainte de începutul perioadei de reabonare. Codul este valabil pentru un singur abonament. De exemplu, dacă un suporter deține mai multe abonamente, a primit câte un cod pentru fiecare abonament și poate urma procesul de reabonare separat pentru fiecare dintre ele. Reabonarea și abonarea încep simultan. Cei care se reabonează vor introduce codul primit pentru a aplica reducerea”, au transmis „câinii roșii”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER